Povestea potcoavei

Zilele acestea, bucurându-ne de o frumoasă zi de toamnă, am hotărât să petrecem timpul în familie la o plimbare prin pădurea din apropiere.

În timp ce fiica mea alerga de ici colo adunând ghinde și frunze uscate, noi ne bucuram de aerul curat al pădurii.

La un moment dat, socrul meu calcă pe ceva tare și ne cheamă să ne arate ce a găsit. Era o potcoavă veche și atât de ruginită încât ne-am dat seama că de multă vreme zăcea pe poteca din pădure. Era foarte bucuros, pentru că știa că descoperirea lui înseamnă noroc. Chiar dacă acest gen de superstiții fac parte din cultura noastră, eu personal nu cred în ele, însă eram încântată de entuziamul pe care îl avea datorită descoperirii pe care tocmai o făcuse.

Am lăsat potcoava acolo unde era și ne-am continuat drumul până la celălalt capăt al pădurii. La întoarcere, am hotârăt să tranversăm pădurea în liniște, fără să scoatem un cuvânt. Fetiței mele i-a fost greu, ea fiind o mare vorbăreață, dar după ce i-am explicat beneficiile acestui exercițiu, a acceptat provocarea. Pur și simplu ne bucuram cu toții de culorile plăcute ale începutului de toamnă și ascultam puținele cântece ale păsărelor care au mai rămas.

Pășind ușor, la un moment dat am descoperit o urmă de tristețe, aș putea spune chiar dezamăgre pe chipul socrului meu. Când am ajuns însă în punctul de plecare și am început din nou să vorbim,fiecare dintre noi spunea cum ne-am simțit în urma exercițiului de liniște. Socrul meu însă parcă nici nu auzea ceea ce spuneam. Era prins în gândurile lui, și deodată a făcut o afirmație pe cât de sinceră, pe atât de profundă: “Tot drumul înapoi am căutat potcoava și nu am mai găsit-o. Nu înțeleg de ce nu am luat-o atunci când am găsit-o! Uff … uite așa trece norocul pe lângă noi și noi nu facem nimic!”

Nu cred în noroc, însă cred în oportunități. De câte ori nu ni se întâmplă să treacă astfel de momente pe lângă noi și să le ignorăm cu desăvârșire? Niciodată șansele, norocul sau oportunitățile (fiecare cum vrea să le numească) nu vor veni să te tragă de mânecă și să insiste la noi până când să le dăm o șansă.

Este responsabilitatea noastră să ne lărgim orizonturile, să căutăm răspunsuri acolo unde nu le avem și să acționăm la momentul potrivit. Dacă nu o facem, s-ar putea ca după să fie prea târziu. Și mai mult decât atât, să nu mai găsim POTCOAVA.

Tu câte astfel de potcoave ai ratat până acum?

Până data viitoare,
Simona