Cu siguranță că fiecare adult dorește să afirme despre propria persoană că este matur și echilibrat. Însă nu întotdeauna maturizarea vine la pachet cu vârsta. De multe ori se întâmplă ca mulți adulți să acumuleze în timp doar ani și de fapt să rămână ” înghețați” în comportamente tipice copiilor.
Chiar poate de multe ori afirmăm despre diverse persoane din jurul nostru sau chiar despre noi înșine că avem un comportament imatur.
Ceea ce se întâmplă de fapt este ceea ce în literatura de specialitate este denumită ca fiind regresie.
Și ce este regresia?
Vreau să îți imaginezi că în viața ta se întâmplă un eveniment sau o situație diferită față de ceea ce tu ai planificat inițial. În astfel de situații folosim strategii (conștiente sau inconștiente) care să ne ajute să depășim momentele dificile. Însă uneori, datorită încărcăturii emoționale din evenimente, recurgem la diverse tipare de comportament pe care le-am folosit în primele etape de dezvoltare.
Unii oameni nu au încredere să își urmeze drumul în viață sau simt că au nevoie de acordul părinților (sau a altor oameni) atunci când au nevoie să ia decizii importante. Practic, ei se agață întru-un fel de alți oameni (partenerul de viață, un prieten apropiat sau chiar proprii părinții), sperând că așa vor putea reuși. Sunt chiar multe persoane care și la vârsta adultă refuză să se desprindă de părinții lor. Ceea ce fac este să mențină în continuare comportamentul învățat, și din acest motiv refuză să își croiască propriul drum. Iar alții, chiar dacă nu mai au contact direct cu proprii părinți, păstrează în continuare recomandările acestora.
Există foarte multe situații în care în copilărie părinții pun multă presiune asupra copiilor. Pot ajunge chiar la șantaj emoțional. Atunci când părinții se implică prea mult în deciziile pe care copiii sunt nevoiți să le ia, aceștia ajung să se simtă nesiguri în situațiile în care a venit momentul să ia ei singuri decizii importante pentru ei. Ce se întâmplă în astfel de situații este că nu vor știi să aleagă fără ajutorul părinților.
Incapacitatea de a lua decizii poziționează aceste persoane în situația în care nu își asumă răspunderea nici pentru ei și nici pentru deciziile lor. Și așa ajung să lase deciziile la îndemâna partenerului de viață, șefului, unui prieten apropiat sau chiar a propriilor părinți, trăind cu teama că dacă ar fi nevoiți să aleagă ei, s-ar putea să sufere un eșec sau chiar să dezamăgească.
Oamenii care își asumă răspunderea pentru ceea ce spun și fac, pe lângă faptul că au această libertate de decizie, în situația în care nu le iasă așa cum și-au propus, tolerează mult mai ușor acest rezultat. Ba mai mult decât atât, dau o interpretare mult mai sănătoasă acestui eveniment. Practic, ei extrag ceea ce au avut de învățat în urma acestei situații în loc să se plângă de nereușită sau de eșec.
La polul opus, cei care nu își asumă responsabilitatea, de regulă sunt copleșiți de sentimente negative care îi acaparează de fiecare dată când consideră că au făcut o greșeală. Din acest motiv, pentru a evita astfel de situații viitoare, consideră că este mai sigur pentru ei ca o altă persoană să îi spună ce și cum să facă. Aceste situații sunt cel mai des întâlnite la persoanele care în copilărie au avut părinți hiperprotectivi și cu o tendință proeminentă de a alege pentru ei. Se prea poate ca acești copii să ajungă să creadă că fac lucrurile din obligație și nu din proprie voință. Și în timp, aplicând același tip de gândire, ajung să nu mai știe nici măcar ei cine sunt și ce își doresc cu adevărat.
Poți observa regresia făcând o comparație între modul tău de acțiune din prezent și cel din timpul copilăriei, mai ales în ceea ce privește reacțiile emoționale. E adevărat că în acest moment s-ar putea să fie ușor modificate, însă în esență păstrează același model. De exemplu, dacă acum simți nevoia să arunci ceva pe jos atunci când te înfurii, posibil că și în copilărie acționai la fel. Dacă acum simți rușine în anumite contexte sociale, gândește-te ce evenimente marcate de rușine au existat în trecutul tău. Sau poate că acum ai tendința ca atunci când te supără cineva să arunci vorbe grele către acea persoană. Oare așa obișnuiai să faci și în trecut?
Dacă vrei să ajungi să fii un adult matur din punct de vedere emoțional, ai nevoie să înțelegi faptul că:
Cred că prin exemplele pe care ți le-am dat poți conștientiza modul în care ajungem să fim prinși în reacțiile emoționale pe care le avem din copilărie, iar acestea sunt semne clare ale imaturității emoționale.
Acum în încheiere vreau să îți spun că părinții tăi sunt responsabili pentru fericirea lor, nu pentru a ta. Este inutil să arunci vina pe ei, nu se rezolvă nimic. Dimpotrivă, mai bine trimiți un gând de recunoștință și de mulțumire. Am convingerea absolută că au făcut tot ce au știut mai bine cu resursele pe care le-au avut la vremea respectivă. Este adevărat, vremurile s-au schimbat și noi avem astăzi acces la o cunoaștere care în urmă cu 30 de ani nu exista. Tocmai de aceea vreau să îți reamintesc că dacă ai peste 21 de ani, deja ești direct responsabil de fericirea ta.
Cei mai mulţi oameni nu-şi doresc cu adevărat libertatea, întrucât aceasta implică responsabilitate şi cea mai mare parte a umanităţii se teme de responsabilităţi.
Sigmund Freud
Nimeni nu a venit pe această lume pentru a corespunde așteptărilor celor din jur. Din acest motiv ai nevoie să înveți să iei decizii care să te susțin în această viață și care să te călăuzească pe drumul tău.
Dacă vrei să înveți cum să iei decizii, să devii o persoană matură și echilibrată din punct de vedere emoțional și să renunți la programele din trecut care îți limitează potențialul, vino alături de mine într-o experiență transformatoar FastTrack NLP Training.