Carențele iubirii de sine și cum ne afectează viața

• Simți că nu mai ai încredere în tine?
• Că tot ceea ce ai încercat să faci până acum a funcționat pentru o perioadă, după care ai revenit  la vechiile obiceiuri?
• E suficient să ți se spună un cuvânt urât sau să primești un gând negativ  ca să ajungi  să te simți prost, să te simți vinovat, umilit sau chiar să ajungi să îți plângi de milă?

Deși acest scenariu poate părea ireal,  iată că pentru foarte multe persoane este cât se poate de adevărat.  Programarea înregistrată la nivelul minții încă din timpul copilăriei are efecte atât de profunde asupra noastră încât posibil ca nici măcar să nu conștientizăm tiparul în jurul căruia ne învârtim.  Practic, mintea a fost învățată să creadă anumite lucruri despre tine, care nu sunt întru totul adevărate. Tu nu ești mintea ta și nu ești gândurile tale. Tu ești mai mult de atât! Și ghici ce, dacă vrei să faci ceva diferit pentru tine, este nevoie să înveți cum să îți educi mintea.

Faptul că ai avut experiențe neplăcute în copilărie, că nu te-ai simțit iubit, înțeles, apreciat sau încurajat (de familie sau de prieteni), sau fie că ai cunoscut persoane sau fie că ai trecut prin experiențe de viață  care ți-au produs suferință, nu sunt deloc motive întemeiate  pentru a trăi în continuare o viață nefericită și lipsită de sens.

Chiar și dacă astăzi  ar fi ultima ta zi în care ai trăit pe acest pământ, ar fi minunat dacă ai face-o având senzația că te iubești și că meriți să fii iubit.

Multe persoane atrag  partenerul “nepotrivit”  și preferă să rămână în relații toxice pentru că le este frică să plece  de acolo.  Nimic nu este întâmplător, și totul se întâmplă în viață cu un scop.  Iar dacă ai atras persoana aparent “nepotrivită” în viața ta, probabil că ai ceva de învățat din asta.  Este foarte posibil să crezi despre tine că nu meriți să fii iubit și prin urmare, alegi inconștient să rămâi mai departe în acea relație.

Adevărul este că nu poți iubi pe cineva mai mult decât te iubesti tu pe tine.  Același lucru este valabil și pentru cealaltă persoană  care nu te poate iubi pe tine mai mult decât se iubește pe ea.

Vezi tu, iubirea este esențială pentru fericire  și pentru a te simți împlinit,  însă din păcate, foarte multă lume afirmă că “Nu știu ce este iubirea“. 

Când am venit pe acest pământ,  noi toți am avut convingerea că suntem și merităm să fim iubiți,  însă ulterior,  de-alungul vieții  au avut loc evenimente care ne-au făcut să tragem concluzia că nu merităm să fim iubiți.

Un exemplu clasic care programează mintea copilului este acela în care proprii părinți îl compară cu alți copii. Probabil că ai trecut și tu prin ceva asemănător în timpul copilăriei tale. Părintele  pune etichete altor copii de genul:

De ce nu poți fi și tu la fel?  Majoritatea părinților spun și fac aceste lucruri în speranța că așa își vor motiva  propriul copil, că va fi mai bun, va scrie mai frumos, va învăța mai mult sau va mânca mai bine.  Ceea ce se întâmplă de fapt este că astfel de expresii limitează mintea copilului.  Și chiar dacă ulterior părintele  îi spune copilului cât de mult îl iubește, cât este de frumos și de deștept,  copilul va înțelege că părintele îl iubește doar când este  frumos și deștept  și că dacă nu ar fi așa,  probabil că iubirea i-ar fi retrasă.

Vreau să atrag aici atenția asupra următorului aspect: evită să intri în capcana în care să judeci, să critici sau să îți etichetezi părinții. Nu ajută cu nimic. O premisă a NLP-ului (Programării Neuro-Lingvistice) este că:

Fiecare face ce știe mai bine cu resursele pe care le are în momentul respectiv.

Și acest fapt este valabil și în cazul părinților tăi. Ei au făcut ceea ce au știut mai bine pentru tine. Și doar gândește-te și la următorul aspect: ei cum au învățat să fie părinți? sau de la cine au învățat? Exact! De la părinții lor și de la ceea ce au văzut în jurul lor. Am putea spune că au făcut-o “după ureche” sau “după instinct”.

Ideea este că atunci când  copilul este comparat cu cineva mai bun decât el (într-un anumit domeniu) se induc copilului emoții negative profunde (vinovăție, umilință, rușine, etc) care rămân întipărite la nivel  emoțional,  iar când  i se oferă copilului apreciere  doar printr-un limbaj direct,  acesta se adresează doar minții raționale.  Și cum știm că de foarte multe ori creierul emoțional are întâietate câteva secunde în fața minții raționale,  oare care dintre informații va rămâne stocată la nivelul minții pentru tot restul vieții?

Și hai să ne gândim și la alte remarci de genul:

• Ești obraznic!
• Ești neascultător!
• Uite ce ai făcut!
• Nu ți-e rușine!
• Nu meriți!
• Ești un nerecunoscător!
• N-ai putea fii și tu ca X?

Ce efecte crezi că au aceste expresii asupra minții unui copil? Chiar dacă pe moment nu apare nici un efect,  acesta este vizibil în timp.  Pentru un copil, părinții sunt idolii lui și își dorește iubirea și acceptarea lor necondiționată. Din acest motiv încearcă să fie mai drăguți, mai buni, mai cuminți sau mai ascultători.  Acesta este momentul în care ei dau la o parte adevăratele dorințe personale și încep să facă tot ce le stă în putință pentru a primi dragostea și atenția părinților.

Când călătorești prin viață în căutarea permanentă a iubirii, ceea ce vei primi s-ar putea să fie exact opusul, și anume respingere.  Și chiar dacă ai primi iubire, nu ai știi ce să faci cu ea și cum să o gestionezi. Ba chiar mai mult decât atât, s-ar putea să ajungi să fii copleșit de prea multă iubire și să crezi că cealaltă persoană este de vină, când de fapt tu nu știi cum să primești cu adevărat iubirea.

Însă atunci când înveți să te iubești și să te apreciez la adevărata ta valoare, vei vedea că și cei din jurul tău te vor trata într un mod diferit.

De aceea este nevoie să înveți să te educi tu pe tine,  să înveți să te iubești,  să crezi cu toată ființa ta că poți și că meriți să fii iubit, și după aceea vei putea oferi iubire și celor din jurul tău.

Iar atunci vei observa cu ușurință cât de mult viața ta se schimbă.